Motivul Surprinzator Pentru Care Sugestia De A Respira Si Numaratul Pana La 10, Nu Functioneaza Ca Sa Iti Linistesti Copilul.

Motivul Surprinzator Pentru Care Sugestia De A Respira Si Numaratul Pana La 10, Nu Functioneaza Ca Sa Iti Linistesti Copilul. | weevle
Sa numeri pana la 10. Si sa respiri. In mijlocul unui tantrum. Suna foarte similar cu o scena din “Misiune imposibila”. 🤔 
Între noi fie vorba - e adevărat: atunci când respiri adânc sistemul nostru nervos se liniștește. Dar, nu știu cum se face ca atunci când îndrăznim sa le spunem îngerașilor noștri sa ia o gura de aer in timp ce plâng cu lacrimi de crocodil ca s-a rupt un biscuite, cuvintele astea par ca doar agravează starea de agitație, iar micuții nostri striga și mai tare respingând antidotul nostru. 
Suna cunoscut?🥺
Da, știu, și pe mine ma face sa ma simt înfrântă. Dar înainte sa renunți, iată de ce se întâmpla asta.   In timpul unui tantrum, când pe dinafara vedem plânsete, țipete sau copilul aruncându-se pe jos, ei, atunci in creierul copilului nostru creierul reptilian 🦎e la cârma.
Undeva de-a lungul ciclului de evoluție a creierului, creierul nu a învățat sa facă suficient de clar distincția între un pericol fizic real si răspunsul emoțional negativ care intervine atunci când lucrurile din exterior nu se aliniază la așteptările și dorintele nostre. Asta se aplica intr-atât mai mult la copii, ale căror structuri specializate de controlul impulsurilor sunt încă imature și in dezvoltare.
De exemplu.Simtim frustrare ca nu reușim sa terminam bucata de lego atât de repede pe cât ne-am dori, iar creierul o ia ca pe o amenintare. Simțim furie dacă cineva ne smulge jucăria preferata, iar creierul o traduce ca pe o amenintare. Inima se umple de dor de mama catre sfârșitul programului de gradinita, iar acest deficit momentan de afecțiune pune sub semnul întrebării starea de siguranța si din nou creierul o ia pe scurtatura ca pe o amenințare.
Și cât timp aceasta stare de asediu pune stăpânire pe copil, creierul are o singura prioritate : sa revină intr-o stare de siguranata, asa ca răspunde pericolului cu unul din trei mecanisme primare de supravietuire - lupta, fugi sau leșina/îngheață.
Si iată ca asa se explica ce e cu loviturile, țipetele și plânsetele.
Ce am aflat eu mult mai târziu, este ca in starea asta creierul este de fapt pe modul reactiv, instinctiv și asta înseamnă ca lipsește deschiderea și receptivitatea.

Și atunci mi-a fost mult mai ușor sa înțeleg ca in aceasta stare de asediu, sugestia mea de a număra pana la 10 era doar încă un stimul de procesat, deci doar ceva care pune mai multă presiune, um stressor.Sugestia mea nu avea cum sa funcționeze - nu ca soluție de sine stătătoare și nu înainte ca pericolul sa fi fost neutralizat.
Bun, și atunci ce e de făcut?  Pai tot biologia creierului este cea care ne da răspunsul. Asa numitul mecanism de “co-regulation”.
Avem ceva numit “neuronii oglinda”, care sunt specializați sa proiecteze ceva in oglinda.
Mai concret vorbind, asta me da un mare avantaj pe care îl putem folosi pentru a transmite o stare de calm și confirmarea ca nu exista un pericol adevărat - și anume starea noastră emoțională proprie. 
Sa ne imaginam pentru un minut ca ai 3 ani și ești extrem de furios ca nu poți primi jucăria pe care ți-o dorești imediat. Adultul care e lângă tine, gesticulează puternic, ridica vocea, se agita la rândul lui. Poate sta in picioare asa înalt lângă tine și cu o expresie de comanda și încruntat, printre dinți îți spune ceva. 
Nimic din asta nu îți aduce vreo alinare. Nimic nu îți da o confirmare ca pericolul a trecut. Deci starea de alerta continua. Si tu nu ai înțeles vreodată despre ce era vorba de fapt. Și pe lângă furie cu care rămâi in cârca, pierzi o ocazie de învăța cum sa o gestionezi. 
Pe de alta parte, o voce blândă, cu tonalitate scăzută, sau dacă iei la rândul tău niște guri de aer, acestea îți vor scădea si ți-e pulsul. Rămâi la înălțimea ochilor lui și toate acestea transmit un mesaj subliminal extrem de puternic - și anume ca este in siguranța. Neuronii oglinda ai copilului tău intra in scena și își fac numărul de magie extrem de eficientă. 
Dacă vrei, poți citi pe larg despre neuronii oglinda/ai empatiei aici. In psihoterapie aceasta tehnica aceasta poarta numele de armonizarea respirației.Pe parte de mecanism biologic exact, aici se rupe filmul pentru mine și nu mai pot sa articulez foarte coerent secvența in care se întâmpla neutralizarea pericolului- dar am trăit efectele armonizarii de nenumărate ori, și trebuie sa va spun ca sunt un mare fan! 
Pentru a face cât mai ușoară aplicarea acestui principiu, am creat eBOOK- ul “5 tehnici pentru a transforma un tantrum intr-o ocazie de învățare” afli pas cu pas cum sa faci sa rămâi tu însuți calm pentru a fi “oglinda” care confirma siguranța pentru copilul tău. Descarca-l si tu acum!
 
Cu drag, 
-Madeleine Matthews